Lucia Mihalache (45 de ani) e decana lotului României la Jocurile Olimpice de la Londra:** „Am emoții și când primesc un mărțișor”

Lucia Mihalache (45 de ani) e decana lotului României la Jocurile Olimpice de la Londra:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Decana de vârstă a României la Jocurile Olimpice de la Londra, arădeanca Lucia Mihalache (45 de ani), provine dintr-un sport mai puțin cunoscut publicului larg: talerele sunt o probă a tirului plină de acțiune și suspans. „Discurile” sunt aruncate dintr-un turn, apoi din două, iar concurentul trebuie să ochească țintele într-o manșă (sunt trei runde) din opt puncte fixe.

De câțiva ani, o româncă ale cărei trăsături de bază sunt precizia și stăpânirea de sine încarcă și trage alături de cele mai bune sportive ale lumii. A luat parte la războiul olimpic din Beijing, unde a terminat pe poziția a 10-a, iar în această iarnă și-a netezit culoarul pentru o nouă bătălie ce poartă amprenta celor cinci cercuri: Londra. „La prima ediție, bucuria a fost imensă, la Londra va fi greu, însă eu îmi doresc foarte mult să ajung în finală, între primele șase sportive ale lumii. Iar dacă voi ajunge acolo nu exclud și o medalie”, anunță sportiva care în momentele de relaxare evadează cu ajutorul telecomenzii în lumea plină de mister de pe CSI Crime Scene sau în lumea necuvântătoarelor de pe Animal Planet.

„Nu prea ținem cont de vârstă”
Sportul pe care-l iubește conduce la percepția că Pușa, cum îi spun apropiații, n-ar fi cuprinsă niciodată de emoții. Falsă impresie însă: „Să știți că mai am emoții, sunt de fel o fire emotivă, mă înduioșez și atunci când primesc un simplu mărțișor sau cadou, darmite acum când presiunea jocurilor este din ce în ce mai mare”, mărturisește Lucia, suporteră a echipei de fotbal Barcelona și a handbalistelor de la Oltchim. Și cum românii sunt amatori de clasamente și de statistică, aducem în discuție și subiectul vârstă și de aici – postura în care se va afla sportiva de la CSM Arad la JO: „Mă simt onorată că sunt decana lotului, însă noi, reprezentanții tirului, nu prea ținem cont de vârstă, asta s-a observat în multe ediții, cel mai des exemplu pe care îl folosesc este cel de la Beijing atunci când Ioan Toman a participat la vârsta de 49 de ani. Acum, e prematur să vorbim de ediția de la Rio, pentru că Londra bate la ușă, dar cine știe, totul e posibil”. Ce sfat le-ar da veterana lotului mai tinerilor săi colegi? „Eu una le doresc tot norocul din lume, însă ei ar trebui să fie mai serioși și să muncească mai mult, nu știu ce să cred, dar am impresia că generației actuale îi lipsește ambiția de performanță”.

Lucia se află în această perioadă la un puternic concurs în Belgrad. După Grand Prixul din Serbia ea va pleca într-un stagiu de pregătire de zece zile la Băile Felix, iar înainte de Londra va face ultimele retușuri la o competiție în Brno

CE E TIRUL LA TALERE: DE LA PORUMBEI ȘI BILE DE STICLĂ‚, LA DISCURI
∞Tirul la talere reprezintă arta de a trage cu pușca de vânătoare spre ținte zburătoare speciale numite talere
∞Un taler e sinonim cu un disc cu forma unei farfurii întoarse, cu un diametru de 110 mm, făcut dintr-o mixtură de carbonat de calciu și smoală
∞Talerele vin în diverse forme și culori permițând lansarea acestora atât pe un fundal luminos, cât și pe unul întunecat.
∞Sportul există încă din 1831, când se foloseau păsări vii, de exemplu porumbei, pe post de ținte
∞A evoluat spre a împușca bile de sticlă umplute cu un praf de pene în încercarea de a crea un standard al țintelor

Articol scris de Adrian EUGEN

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să nu scape”
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să…
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de omor în loc de ucidere din culpă
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de…
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat "monstrul marin"
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
×